iul.
18
Flori de vara cu gust de lime si portocala…
Daca e vara, e timpul party-urilor colorate, a petrecerilor in gradina, a plajelor insorite pline de oameni relaxati sorbind din limonada proaspata! Ce-ar fi vara fara licoarea aceasta minunata care ne racoreste zilele toride? Pentru mine ar fi ca diminetile fara cafea; ceea ce, sincer, nu-mi pot imagina! 🙂
Dar, revenind la petreceri, probabil ati observat si voi ca sunt in mare trend petrecerile in aer liber! Fie ca sunt organizate la piscina, in gradina sau pe terasa unui restaurant, e clar ca distractia s-a mutat sub clar de luna sau…sub razele soarelui, daca vorbim de petreceri de zi. Accentul cade indeosebi pe decor si detalii care fac deliciul invitatilor. Asa se face ca am vazut in ultima vreme foarte multe petreceri cu decoruri extrem de inspirate, care urmaresc o tema aleasa atent si evidentiata printr-o multitudine de elemente de bun gust: la mare cinste sunt florile din hartie de matase si candy-barurile cu dulciuri irezistibile si licori colorate. Si daca vorbim de culori, pastelurile sunt vedete in acest an!
Ei bine, si pentru ca noi suntem topiti dupa detaliile care dau culoare momentelor speciale, v-am pregatit urmatorul tutorial prin care limonada sau orice alta bautura racoritoare capata personalitate si devine, parca, si mai irezistibila. Este vorba despre un pai decorat cu o floare din hartie de matase.
Asadar, aveti nevoie de urmatoarele materiale:
Hartie de matase alb, piersica, turcoaz si galben
Glue tape sau banda dublu-adeziva
Paie
Foarfeca
Pasul 1: Incepem cu interiorul florii, astfel ne pregatim staminele dintr-o bucata de hartie de matase de aprox. 13x6cm, pe care o vom taia in 5 parti egale.
Pasul 2: Rasucim fiecare bucatica taiata pana aproape de capat.
Pasul 3: Pentru realizarea petalelor suprapunem mai multe coli mici de hartie de matase piersica. Apoi le taiem pe toate odata in forma de balon de aer cald cu inaltimea de 5-6 cm.
Pasul 4: Punem glue tape de jur imprejurul paiului pe o zona cam de un centrimetru, asa cum se vede in imaginea de mai jos. Apoi lipim staminele una cate una.
Pasul 5: Acum lipim petalele, numai ca de aceasta data punem glue tape pe marginea de jos a petalei, si nu pe pai. Apoi o lipim pe pai cam la acelasi nivel cu partea de jos a staminelor.
Pasul 6: Repetam pentru fiecare petala in parte.
Pasul 7: Floarea este aproape gata, ce mai avem de facut este sa le dam un mic efect petalelor. Pentru asta ne vom ajuta de un betisor de lemn si vom infasura varful fiecarei petale in jurul batului. Veti vedea ca acesta ii va lua forma fara sa mai faceti nimic altceva.
Floarea cu pai este gata 🙂
Acest tutorial v-a fost prezentat de: Petronela, Elena, Georgiana si Sandrino 🙂
_____________
Hartie de matase